Arheologia si calendarul post-exilic

Arheologia si calendarul post-exilic

Document iudaic din Egipt - Acest din urma document mentionat e unul de peste 100, scrise in aramaica pe papirus, care au fost gasite pe insula Elefantina pe raul Nil, in ruinele unui oras garnizoana de granita, colonizat de mercenari iudei si familiile lor. Acesti papirusi aramaici din Elefantina (uneori numiti necorespunzator “Papirusi Asuani”) alcatuiesc una dintre cele mai interesante colectii de documente antice. Ele sunt testamente, acte juridice, impotrivacte, scrisori si alte documente Proverbeenind din secolul al V-lea i.Hr., secolul lui Ezra si al lui Neemia.

In hartiile acestea gasim nu numai referiri la afacerile publice si particulare ale iudeilor locali, dar mentioneaza si chestiuni interesante ca: iudei in Palestina, Pastele, un slujbas oficial, mentionat in Biblie si un templu iudeu pe Elefantina, construit de colonisti. Acesti papirusi, dintre care unii au fost gasiti inca infasurati si sigilati, ne arata forma exacta a limbii folosita de iudei dupa exil – aramaica, o limba de aproape inrudita cu limba ebraica, folosita international in Babilonia si in tot cuprinsul Imperiului Persan. De asemenea, ele ne arata insasi ortografia si caligrafia, cerneala si “hartia”, felul folosit pe vremea exilatilor si frazeologia legala a unui decret regal de un fel similar cu acelea citate din arhivele persane din cartea lui Ezra – pasaje aramaice care erau privite de critici ca dovedind caracterul neistoric al cartii.

Intr-adevar acesti papirusi vechi din Elefantina au trezit multe controverse si au fost chiar priviti ca falsuri in unele locuri din cauza formei liniilor datelor pe care multi dintre ei le purtau – date duble in doua calendare cu numere de ani de domnie, aparent in conflict uneori. Dar aceste date duble s-au dovedit a fi probe excelente ale autenticitatii lor, deoarece ei sincronizeaza datele calendaristice egiptene si iudaice intr-un fel care ne fac in stare sa calculam chiar zilele in care au fost scrise. Aceste date coroboreaza cronologia domniilor acelei perioade asa cum sunt calculate in Canonul lui Ptolemeu.

Colonistii iudei fusesera in Egipt dinainte ca succesorul lui Cirus, Cambyses, sa fi cucerit tara si sa fi facut din ea o partea a Imperiului Persan. Daca de prima data sosisera ca exilati dupa distrugerea Ierusalimului de catre Nebucadnetar, cum a facut grupul care l-a dus cu el pe profetul Ieremia, nu stim; dar referirile la religie din aceste hartii descopera aceleasi conditii pe care le deplangea Ieremia – amestecul de paganism cu cultul lui Iehova. In templul iudaic din Elefantina se aducea inchinare lui Iehova la un loc cu alte zeitati pagane.

Nu numai ca datele si continutul acestor documente iudaice sunt interesante, linia lor de date furnizeaza informatii cu privire la calendarul iudaic al perioadei.

Calendare locale, pastrate sub domnia persana - Cand a cucerit Babilonul, Cirus Persanul nu a incorporat Babilonia in Persia sub o carmuire Proverbeinciala, ci a anexat regatul la domeniul lui anterior si a luat titlul de rege al Babilonului pe langa titlul de rege al Mediei si Persiei. In Babilonia, persii au adoptat limba si cultura tarii si au preluat calendarul babilonian. De fapt, preotii babilonieni, custozii stiintei astronomice acumulate de secole si ai sistemului calendaristic, au dus-o bine sub protectia persana si au facut noi progrese in ce priveste reglementarea calendarului.

La fel, cand a adaugat Egiptul la Imperiul Persan, fiul lui Cirus, Cambyses, a continuat masinaria conducerii de stat egiptene, dar s-a incoronat ca rege al Egiptului. Apoi a carmuit tara printr-un guvernator care nominal era viceregele “Faraonului” persan, pastrand sistemul legal local si calendarul egiptean. In vremuri de mai tarziu, romanii aveau sa urmeze politica asemanatoare de a permite folosirea diferitelor calendare locale in Proverbeinciile rasaritene, desi, cu timpul, in tot cuprinsul imperiului, calendarele acestea au fost ajustate la anul Iulian de 365/4 de zile, adica erau pastrate numele locale ale lunilor, dar lungimile erau ajustate la 30 si 31 de zile etc., ca lunile romane.

Sub conducerea persana in Egipt, se pare ca actele legale erau alcatuite in acord cu legile locale si datate dupa calendarul indigen; aceipapirasi din Elefantina, ca si cateva exceptii, purtau linii ale datelor care prezentau ziua si luna egipteana si anul de domnie al regelui persan, calculat dupa calendarul solar egiptean (incepand cu luna Toth). Aceasta era o procedura logica, deoarece de la 2 cetateni obisnuiti care semnau un impotrivact in Egipt nu s-ar fi putut astepta sa stie cand urmau sa aiba loc platile obligatorii sau expirarea impotrivactului, daca data era scrisa in termenii unui calendar strain.

Dar aceste documente aparte erau alcatuite de iudeii care locuiau intr-o comunitate iudaica, folosind propriul calendar, care se deosebea de acela al Egiptului. De aceea, multi dintre papiriusii acestia purtau date duble, nu numai dupa calendarul oficial egiptean, ci si dupa calendarul iudaic. De exemplu, unul era datat “la 18 Elul, adica a 28-a zi a lui Pachons, anul 15 al regelui Xerxes”. Aceasta insemneaza ca documentul era semnat intr-o zi care era a 18-a a lunii lunare iudaice Elul si era a 28-a a lunii egiptene Pachons in anul al 15-lea al domniei regelui persan Xerxes. Un altul zice: “la 24 a lui Shebat, anul 13, adica ziua a 9-a a lui Athyr, anul 14 a lui Darius [II] regele”. Acesta da doua numere de ani. Data era in anul al 13-lea dupa calendarul iudaic, dar in calendarul egiptean deja incepuse un alt an; de unde aceeasi data era in anul iudaic 13 si anul egiptean 14 al lui Darius II.

Datele acestea duble arata ca diferitele popoare ale Imperiului Persan foloseau propriile calendare. Desi sub conducere persana, egiptenii au pastrat calendarul lor solar (de fapt, ei l-au pastrat totdeauna si au transmis Romei anul de 365 de zile si, prin Roma, la noi). Mai departe, iudeii, ca minoritate in Egipt erau liberi sa foloseasca propriul calendar, desi se deosebea de acela al Egiptului. Datarea legala pentru aceste documente se pare ca o fost forma egipteana, deoarece, daca se dadea numai o data, ea era in general in formula egipteana, cu anul regelui calculat dupa calendarul egiptean. Insa multe dintre ele purtau data dubla, egipteana si iudaica.

Problema reconstruirii unui calendar antic – Intrucat calendarul egiptean pentru perioada aceasta e cunoscut, echivalent Iulian al datei egiptene poate fi fixat. Chiar daca anul este necunoscut, el poate fi dedus din sincronismul datei lunare cu cea solara, deoarece data lunara, mutandu-se cel putin cu 10 zile intr-un an, poate corespunde cu data din anul solar egiptean numai o data la aprox. 25 de ani. Astfel, acesti papirusii cu data dubla pot fi datati in scoala iuliana i.Hr. Prin folosirea acestor date stabilite ca puncte de control, un tabel al calendarului iudeu, asa cum era folosit in Egipt, poate fi reconstruit pentru o mare parte a secolului al V-lea cu o mai mare masura de exactitate de cum poate fi facut pentru acela al Babilonului, desi calendarul babilonian poate fi schitat, aproximativ., pentru o perioada mult mai lunga. Pentru calendarul egiptean si cel iulian, vezi Vol. I, p. 176. 177.

Intrucat datele multora dintre papiriusii acestia pot fi determinate pana la o diferenta de o zi, in fiecare caz, datele acelei luni intregi sunt cunoscute cu aceeasi precizie. Exista posibilitatea diferentei de o zi, uneori doua, in datarea exacta a altor luni ale anului aceluia, daca inceputul lunii inca depindea de observarea lunii. Timpul lunii noi astronomice, adica timpul conjunctiei ei, poate fi calculat pentru fiecare dintre lunile acestea din tabele lunare moderne, dar intervalul dintre conjunctia invizibila si luna noua vizibila e variabil.

Daca dorim sa stabilim datele unei luni noi iudaice antice, putem calcula din tabele astronomice timpul exact al conjunctiei pentru acel an din antichitate si pentru a aprecia ziua intai a lunii noi luand in considerare ora conjunctiei dupa timpul local de la Ierusalim, cum si viteza si inclinatia lunii. Dar nu putem fi siguri de exactitatea deplina in reconstruirea acelui an calendaristic vechi, asa cum a functionat in realitate, deoarece nu putem fi siguri ca stim toti factorii variabili din observarea lunii noi (vezi p. 115.116) si nici nu stim daca anul era calculat prin calculare sau prin observare in cursul perioadei cuprinse de papirusii aramaici elefantini.

R.A. Parker si W.H. Dubberstein au reconstruit o schema a cronologiei babiloniene, incepand din anul 626 i.Hr. In monografia aceasta, ei au publicat tabele calendaristice babiloniene cuprinzand un numar de secole, bazat pe anumite date fixe si pe oarecare luna a 13-a raportate din relatari antice si completate cu date calculate. Tabelele acestea sunt foarte folositoare ca o aproximare.

Autorii au luat in considerare si o incertitudine in multe cazuri, ca: unde erau inserate lunile, si permit o eroare de plus sau minus o zi in cateva dintre luni. Si aceasta este o exactitate rezonabila pentru reconstruirea unui calendar lunar antic. Intrucat atat de multe elemente variabile sunt cuprinse in determinarea locului zilei intai a lunii, determinarea locului restului zilelor din fiecare luna e la fel de incerta; de aceea, luna plina (ce poate fi fixata exact prin calcul astronomic) nu vine intotdeauna in aceeasi zi a lunii lunare. In perioada acestor papiri ea varia de la a 13-a la a 15-a.

Chiar in puncte unde un raport antic fixeaza fara semnede intrebare o data sau o serie de date lunare, calendarul nu poate fi reconstruit dincolo de acel an anumit fara posibilitatea de a avea o diferenta de o luna, in afara de cazul cand e cunoscut locul lunii a 13-a inserate. Numai din secolul al IV-lea i.Hr., babilonienii au fost precisi in inserarea a 7 luni suplimentare la fiecare 19 ani si nu cunoastem daca iudeii intotdeauna le inserau la intervale regulate.

Totusi, cand exista documente-sursa antice, putem fi destul de siguri. Daca avem tablite babiloniene indicand ca un an anumit avea 13 luni, lunile calendaristice ale acelui an babilonian pot fi identificate cu o certitudine rezonabila; si, daca avem un sincronism care identifica o zi a unei anumite luni lunare cu o zi a unui calendar cunoscut, ca in papirusii iudei cu dubla datare din Egipt, chiar si zilele acelei luni pot fi cunoscute. Din motivul acesta, pentru o perioada in secolul al V-lea i.Hr., calendarul iudeu, asa cum era folosit de scriitorii acestor papirusi, poate fi reconstruit cu exactitate aproximativa. Un astfel de calendar, lucrat de proba de Lynn H. Wood si Siegfried H. Horn, a fost tabelizat, prezentand ziua intai a fiecarei luni iudaice de la 470 la 400 i.Hr. (vezi articolul despre cronologie din Vol. III al acestui comentariu).

Calendarul iudaic in Egipt – Un studiu al acestei tabelizari si al celor 14 papirusi cu datare dubla pe care e bazata clarifica urmatoarele 12 caracteristici ale calendarului iudaic post-exilic:
1. Iudeii acestia datau prin propriul calendar iudaic, diferind usor de sistemul babilonian.

2. Spre deosebire de persani, dar la fel cu repatriatii iudei de la Ierusalim (Neemia 1,1; 2,1; vezi p. 117), ei calculau anii domniei regale din toamna si nu din primavara.

3. Spre deosebire de egipteni, dar potrivit cu vechea deprindere a Iudeii, ei considerau intervalul de la urcarea la tron a regelui pana la urmatoarea zi de anul nou ca “an de urcare la tron” (vezi p. 138), dupa care incepea “primul an” al domniei.

4. Ei adoptasera, in ortografia aramaica, numele babilonian al lunilor, toate cele 12 aparand in acesti papirusi.

5. Desi nu se mentioneaza un al doilea Adar, intervalele dintre datele anumitor papirusi arata folosirea unei a 13-a luni la diferite timpuri.

6. Daca nu cunosteau un ciclu fix de 19 ani ca atare, evident foloseau echivalentul lui prin aceea ca intervalele dintre acesti papirusi cu data dubla implica o medie de 7 lunii a 13-a la fiecare 19 ani.

7. Acesti ani de 13 luni erau, probabil, aliniati cu anii de 13 luni din calendarul babilonian, cu exceptia variatiunilor dintre anul al 16-lea si al 17-lea ai ciclului babilonian. Lucrul acesta nu poate fi verificat in prezent in puncte indestulatoare pentru a fi concludent, deoarece sunt mai putine relatari despre 13 luni babiloniene in decursul perioadei decat pentru una mai timpurie sau mai tarzie. Obiceiul babilonian predominant (ulterior o regula fixata) era de a insera un al doilea Elul si nu un al doilea Adar, in fiecare al 17-lea an al ciclului lor.

8. Acesti iudei par sa nu fi folosit un al doilea Elul. Dintre trei papirusi datati in al 17-lea an, unde ar fi trebuit sa-l asteptam, doi nu dovedesc practica, si unul dovedeste precis ca ei nu au calculat un al doilea Elul in anul acela.

9. Dovezile nu sunt in prezent destul de concludente ca acest calendar era bazat pe calcul si nu pe observarea lunii, deoarece legatura datelor calendaristice cu luna au fost interpretate in ambele feluri din cauza factorilor variabili. Dar sunt indicatii ca era calculat.

10. Desi nu sunt dovezi concludente de calculare a lungimii lunilor in perioada acea (nr 9), e interesant de notat ca o posibila succesiune de luni de 29 de zile si de 30 de zile de la Nisan la Tishri, care ar fi permis acelasi numar de zile intre Paste si Corturi, e compatibila cu datele de pe acesti papirusi. Un calendar reconstruit, bazat pe aceasta secventa, e in mod just consecvent cu miscarile actuale ale lunii.

11 Nisan pare sa fi fost ferit, in masura in care e vorba de anii reprezentati de acesti papirusi, de a se muta mai devreme de echinoctiul vernal( Afara de cazul ca divergenta mentionata in nota 5 trebuie sa fie acceptata). Adica, daca luna care urmeaza dupa Adar incepea inainte de echinoctiu, era facut al doilea Adar, iar Nisan era amanat pana in luna urmatoare. (Aceasta impotrivazice opinia ulterioara a rabinilor ca, in perioada post-exilica, Pastele venea in intaia luna plina dupa echinoctiul vernal.)

12. Nu exista indicatie cu privire la practica de ajustare a lungimii anului pentru a preveni Pastele si alte sarbatori sa cada in anumite zile ale saptamanii, asa cum era facut in revizuirea mai tarzie a calendarului la mult timp dupa vremea lui Hristos.

Colonistii iudei din Egipt care au scris acesti papirusi erau in corespondenta cu fratii lor reintorsi in Palestina, dar nu stim daca erau in contact destul de strans pentru a-i face in stare sa pastreze intercalarea celei de-a 13-a luna in sincronism exact cu socoteala urmata la Ierusalim (Anumite dovezi, neconcludente au dus pe unii carturari sa creada ca acesti colonisti au uitat la o anumita perioada sa faca bine ajustarea; ca intercaland prea putine luni a 13-a au permis calendarului lor sa se abata de la ciclul normal de 19 ani, anul incepand prea devreme si apoi, prin contact mai strans cu iudaismul reinviat din Palestina, au corectat eroarea intercaland luna extra mai des.

Lucrul acesta usor s-ar fi putu intampla, dar dovezile sunt bazate pe date duble care sunt neconcludente sau disputate. Daca lucrul acesta a avut loc, ar fi interesant de a cunoaste cauza posibil faptul ca recolta de orz din Egiptul de sud, venind mai timpuriu decat in Palestina, nu ar fi putut fi de incredere ca si ghid.).

E lucru remarcabil ca acesti papirusi cu datare dubla, care nu ar fi putut supravietui la Ierusalim, dar care au fost pastrati in climatul mai uscat al unui avanpost iudaic din Egipt, au iesit acum la iveala pentru a ne da o licarire despre calendarul post-exilic in functie. Documentele acestea ii arata pe iudei (1) tinand la propriul fel de a calcula, care era independent de acela al vecinilor lor egipteni; (2) deosebindu-se de sistemul babilonian al stapanitorilor lor persani, pe care multi invatati au sustinut ca l-au adoptat ca niste sclavi. De asemenea, nu pare ca acesti iudei sa stie ceva cu privire la anumite reguli atribuite lor de catre traditiile mult mai tarzii ale Misnei si Ghemarei (vezi p. 107, nota 2), din primele secole ale Erei Crestine.

Diferit de calendarul rabinic ulterior
Calendarul iudaic si variantele sectare in perioadele intertestamentale si ale Noului Testament sw intind dincolo de hotarele acestui articol. Dar in Misna si apoi in Ghemara, scrise in primele secole crestine, gasim cateva crampeie de informatii cu privire la calendarul iudaic la sfarsitul celui de al II-lea secol i.Hr. si mai tarziu, cea mai mare parte dintre ele in forma de traditii ale practicilor mai timpurii. In Misna gasim dari de seama despre examinarea martorilor inaintea Sinedriului cu privire la aparitia lunii noi si vestirea lunii noi la regiuni departate cu ajutorul semnalelor de foc. Intrebarile puse cu privire la forma lunii noi ar parea sa indice ca prima luna noua vizibila cu ochiul liber, probabil, nu era luata in considerare, ci numai faza de “corn”, indicand ca un interval mai lung putea fi calculat de la conjunctie la luna noua.

Alte intrebari par sa arate ca examinatorii erau mai putin interesati in cautarea informatiei decat in obtinerea confirmarii cunostintei pe care ei deja o aveau prin calculare. Cu siguranta, rabinii aratau ca procedura formala a notarii vizibile a lunii noi era urmata mai departe din precedenta multa vreme dupa ce principiile calcularii erau cunoscute.

In argumentele talmudice, unele fara indoiala datand nu mai departe de secolul al V-lea d.Hr., conceptii mai tarzii sunt uneori aplicate in mod eronat la vremuri mai timpurii; deci aceste autoritati traditionale impotrivadictorii trebuie sa fie folosite cu prudenta. De exemplu, convingerea ca 16 Nisan s-ar fi putut muta inapoi pana aproape de echinoctiul de primavara este in opozitie cu faptele secerisului orzului si cu dovada documentelor-sursa din perioada post-exilica.

Referiri traditionale la luna plina la Paste pot sa arate eforturi de a stabiliza luna in raport cu luna plina, cel putin in Nisan, desi papirusii din secolul al V-lea nu dau nici o sugestie cu privire la aceasta. E foarte probabil ca, in perioada celui de al doilea Templu, lunile erau cel putin in parte regulate prin ceva mai mult decat simpla observatie din luna in luna, dar nu putem sti siguri din sursele disponibile cat de timpuriu si in ce masura era folosita calcularea.

Cu timpul, dupa distrugerea Ierusalimului de catre romani si dispersarea si persecutarea iudeilor de catre imparati mai tarzii, practica reglementarii calendarului de la Ierusalim a fost abandonata in mod inevitabil si a fost pusa in schimb o schema arbitrara, asa incat iudeii din toate tarile sa poata socoti data sfintelor sarbatori intr-un mod armonios. De aici inainte, iudeii din Babilonia sau de oriunde puteau sa-si adapteze calendarul prin mijloace artificiale indiferent de secerisul orzului in Iudeea sau aparitia lunii la Ierusalim.

S-a calculat candva ca asa revizuit, dupa cum se presupune in secolul al IV-lea, calendarul a fost transmis intr-un mod neschimbat pana in timpul de fata, dar cei mai multi autori gandesc acum ca reforma a fost o crestere treptata, luand mai multe secole, incorporand traditii mai timpurii si dezvoltari ulterioare. Unele dintre disputele medievale intre aparatorii rabinici ai calendarului fix si karaitii, care incercau sa pastreze regula observarii si a secerisului orzului, arata ca problema calendarului era inca vie.

Actuala succesiune de 7 a lunii a 13-a in fiecare ciclu de 19 ani si numararea anilor consecutiv de la o presupusa era a creatiei( Anii al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea si al 19-lea ai fiecarui ciclu calculat de la un inceput teoretic in 3761 i.Hr. Aceasta inseamna ca 1975/76 e calculat al 17-lea an al unui ciclu, cu un al doilea Adar in primavara lui 1976) n-au fost adoptate de catre iudei decat in evul mediu.
  Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Materiale biblice. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>