Antidotul divin pentru stres

Antidotul divin pentru stres

Stresul este o problema de care Dumnezeu a tinut cont atunci cand l-a creat pe om. De aceea a pus in el un sistem de temporizare, de “franare” din truda pentru existenta – nevoia de odihna. Odihna ii asigura omului buna functionare, refacerea organismului. Si totusi este posibil ca stresul sa apara, chiar daca organismul se reface in fiecare noapte printr-un somn bun. Aici intervine intelepciunea divina! Omul a fost “croit” sa aiba nevoie nu doar de o odihna zilnica, ci si de una saptamanala.

Inca de la crearea omului, Dumnezeu a instituit saptamana de sapte zile. Dintre acestea sapte, Dumnezeu a destinat-o pe ultima odihnei. Biblia spune ca, dupa ce a sfarsit de creat lumea, in ziua a saptea, Dumnezeu “S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse” (Geneza 2,2). Teologii si cercetatorii Bibliei au ajuns la concluzia ca, in acea a saptea zi, Dumnezeu S-a oprit nu pentru ca era obosit, ci pentru ca sa contemple toate acele lucruri care “erau foarte bune” (Geneza 1,31). Din acest motiv, “Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o” (Geneza 2,3).

Mai tarziu, pe muntele Sinai, Dumnezeu a dat tablele legii, sau Cele Zece Porunci, in care ziua de odihna saptamanala este reintarita, de data aceasta printr-o porunca: “Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna, inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit; de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o” (Iesirea 20,8-11).

Urmand modelul divin, in ziua a saptea omul ar trebui sa contemple natura inconjuratoare creata de Dumnezeu (odihna psihica), sa nu munceasca in acea zi (odihna fizica), sa se concentreze asupra lucrurilor spirituale, asupra relatiei lui cu Dumnezeu, lasand la o parte gandurile care il framanta in celelalte zile (pentru aceasta dimensiune a zilei de odihna, citeste ce spune Dumnezeu in Isaia 58,13.14). Operand aceasta intrerupere de douazeci si patru de ore in ciclul stresant al vietii cotidiene, mintea se poate intrema si poate face fata cu succes saptamanii urmatoare.

Insa omenirea a uitat acest model divin de punere deoparte a zilei de odihna. In prezent, din ce in ce mai multi cercetatori pe probleme de stres cotidian sunt ingrijorati de epuizarea si consumul nervos care afecteaza intreaga lume. Pentru prevenirea si combaterea stresului, ei recomanda o reintoarcere la modelul divin al odihnei saptamanale. Yuriy Humber, de exemplu, in programul sau de management al stresului, recomanda cel putin o zi libera pe saptamana. Margaret Diddams, Lisa K. Surdyk si Denise Daniels, in articolul lor, Redescoperirea modelelor de tinere a Sabatului: implicatii pentru bunastarea psihologica, constata ca in America, oamenii sunt tot mai interesati de pastrarea unei zile de odihna pentru a face fata stresului cotidian. In vederea realizarii acestui lucru, articolul sugereaza ca oamenii sa faca o segmentare intentionata a vietii lor, prin care sa acorde mintii si trupului un moment de respiro. Iar pentru a se ajunge la o constanta in ce priveste aceasta intrerupere, autoarele propun ca ziua de odihna sa fie investita cu o semnificatie religioasa, pozitiva, prin adoptarea unui set de activitati centrate pe odihna, reflectie si dezvoltarea relatiei cu Dumnezeu.

Alegeti sa puneti deoparte o zi de odihna – cea mai potrivita ar fi ziua de inchinare, caci este motivata religios – in care sa luati o pauza de la stresorii cotidieni (televizor, computer, telefoane de la serviciu, cumparaturi, probleme, examene etc.) si in care sa va concentrati mai mult decat de obicei asupra dezvoltarii relatiei cu Dumnezeu. Mantuitorul spunea ca ziua de odihna a fost facuta pentru om (Evanghelia dupa Marcu 2,27). Si este adevarat acest lucru, caci, prin intermediul zilei de odihna, Dumnezeu poate vindeca deopotriva mintea si corpul obosite.

Sursa: http://adventist.md

This entry was posted in Boli si tratamente and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>