Afirmatii amestecate

Afirmatii amestecate


Apocrifa

Intr-un document intitulat: “O copie a viziunii pe care E. G. White a avut-o la Oswego, New York,” 11 ianuarie 1850, apare o afirmatie neobisnuita referitoare la “Apocrifa”, cunoscuta drept: “cartea ascunsa” :

“Apoi am vazut Cuvantul lui Dumnezeu pur si nedenaturat si faptul ca noi va trebui sa raspundem de modul in care primim adevarul proclamat prin acest Cuvant. Am vazut faptul ca acesta [Cuvantul] este un ciocan care sfarma inima de piatra in bucati si un foc ce indeparteaza zgura si metalul fara valoare, asa incat inima sa poata deveni pura si sfanta. Am vazut faptul ca Apocrifa era o carte ascunsa si ca inteleptul acestor zile finale ar trebui sa o inteleaga. Am vazut faptul ca Biblia era standardul dupa care vom fi judecati in ziua finala. Am vazut ca cerul poate fi castigat cu destula usurinta si ca nimic nu este prea scump ca sa nu fie sacrificat pentru Isus si ca noi trebuie sa renuntam la tot pentru a intra in imparatie” (Manuscript Releases, vol. 16, p. 34).

Daca am considera ca aceasta copie este ceea ce ea a scris, intelesul si semnificatia acestei afirmatii este neclara. In nici o alta ocazie Ellen White nu a mai facut vreo referire la Apocrifa, apeland la adventisti spre a o studia, si nici nu a inclus aceasta afirmatie in ceea ce a publicat ulterior. Oricine face o afirmatie legata de acest subiect, trebuie sa tina seama de faptul ca “Apocrifa” nu este descrisa naparat ca fiind inspirata, in vreme ce Scriptura este numita: “Cartea standard, care ne va judeca in ziua finala.”

Descrieri extra-biblice

Una din intrebarile care sunt puse este daca scrierile inspirate de mai tarziu pot include detalii despre evenimente si persoane descrise in Biblie. Adaugirile sub forma de detalii, pentru cineva care este privilegiat sa vada in viziune scene din istoria Biblica, nu sunt mai surprinzatoare decat faptul ca cineva gaseste detalii mentionate de catre cate un scriitor al Evangheliilor, care sunt omise de catre un altul, in descrierea aceluiasi eveniment. Pavel identifica pe nume magii Egipteni (2 Tim. 3:8), desi in cartea Exodului nu li se dau numele. Iuda descrie o profetie a lui Enoh (Iuda 14, 15) care nu este nicaieri consemnata in cartea Geneza. In aceeasi maniera intelegem cum sunt completate prin intermediul lui Ellen White consemnarile biblice, care raman vointa uninca si plina de autoritate a lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu pentru copiii rai

Unii si-au pus intrebari in legatura cu anumite expresii folosite de Ellen White in unele scrisori adresate copiilor ei la inceputul anilor 1860. In dragostea ei tandra, a incercat sa faca apel la sufletele lor pe diferite cai. In 1860 ea s-a adresat copiilor sai care aveau intre 6 si 13 ani. Incercand sa descrie marea scena in limbajul cel mai simplu, aceasta mama de 33 de ani a folosit un limbaj care, pe alocurea, parea mai degraba un limbaj teologic prescuratat, in special atunci cand scria ca Domnul iubeste copiii “care incerca sa faca binele” insa pe “copiii rai Dumnezeu nu-i iubeste.” [1]

In acelasi fel in care trebuie sa luam in consideratie anumite texte biblice dificile, in contextul larg al Bibliei, tot astfel trebuie sa procedam si cu Ellen White. De exemplu, in Deuteronm 7:9, 10, luam nota de faptul ca Domnul “rasplateste indata pe cei ce-L urasc, si-i pierde; nu da nici o pasuire celui ce-L uraste, ci-i rasplateste indata.” In Psalmul 11:5 citim ca: ” Domnul incearca pe cel neprihanit, dar uraste pe cel rau si pe cel ce iubeste silnicia”. Prin ele insele aceste afirmatii suna a asprime, insa atunci cand sunt plasate in contextul intregii Biblii (incluzand texte ca cele din Isa. 1:18-20; Ier. 31:3; Ioan 3:16, 17; Ioan 14-17) intelesul lor adevarat devine clar.

Observati contextul mai larg al sfaturilor lui Ellen White date parintilor (1892): “Isus ar dorii ca tatii si mamele sa-si invete copiii. . . ca Dumnezeu ii iubeste, ca inimile lor vor fi schimbate si aduse in armonie cu Dumnezeu. Nu-i invatati pe copiii vostrii ca Dumnezeu nu-i iubeste atunci cand gresesc; invatati-i El ii iubeste si ca Spiritul Sau tandru este intristat sa-i vada incalcand vreo porunca, intrucat El stie ca ei nu fac altceva decat sa-si raneasca propriile suflete. Nu va speriati copiii spunadu-le despre mania lui Dumnezeu, ci mai degraba impresionati-i cu nespusa Lui iubire si bunatate, ca astfel sa permiteti slavei lui Dumnezeu sa se descopere inaintea lor”. [2]

In alte circumstante, ea a facut o distinctie clara intre iubirea lui Dumnezeu fata de o persoana si aprobarea fata de ceea ce face aceasta persoana. [3] In termeni teologici clari, ea a subliniat faptul ca destinul este determinat de caracter. Nici chiar un Dumnezeu iubitor nu va schimba caracterele oamenilor, dupa ce ei au murit, pentru a-i rascumpara. [4]

Cu toate acestea, cata teologie poate intelege o persoana de sase ani? Dumnezeu a avut aceeasi dificultate atunci cand a instruit pe recent eliberatii israeliti in timpul exodului lor din Egipt. El a folosit limbajul si metodele de la gradinita de copii � inclusiv cutia cu ilustratii a serviciul sanctuarului de la templu � pentru ca acesta era singurul nivel de limbaj pe care ei puteau sa-l inteleaga. Cateodata amenintarea cu dezaprobarea si pedeapsa poate atrage atentia atat a persoanei de sase ani cat si a recent eliberatilor israeliti, atunci cand “limbajul dragastos” nu mai are impact.

Ellen White a folosit ambele metode atunci cand s-a ocupat de educarea baietilor ei si se pare ca a avut un efect bun. Consemnarile arata numeroase ocazii in care ea a vorbit fiilor ei despre un Dumnezeu prietenos si numeroase ocazii de rugaciune impreuna cu ei pentru crestere spirituala. Chiar daca tanara Ellen s-ar fi confruntat cu o posibila integere gresita a cuvintelor ei, ea scris totusi mai tarziu ce anume a vrut sa spuna, complet si in esenta: “Cea ce am inteles �si am crezut ca au inteles si baietii � a fost faptul ca Dumnezeu nu va trece cu vederea neascultarea, chiar daca El intotdeauna iubeste baieteii si fetitele, buni sau rai. Neascultarea are consecinte puternice, iar Dumnezeu, in dragostea lui nu doreste ca ei sa experimenteze costurile neascultarii”. [5]

Ellen White nu si-a exprimat intotdeauna in mod perfect gandurile inca de la prima incercare, iar afirmatiile ei ulterioare indica faptul ca ea a gasit cai mai bune sa prezinte atat ceea ce-i displace lui Dumnezeu cat si dragostea Sa.

Note

[1] Un exemplul de scrisoare a lui Ellen White catre micul Willie, in varsta de sase ani, arata grija ei materna de a-l determina sa asculte cu voiosie: “Trebuie sa fi un baietel bun si dragalas si sa o asculti din dragoste pe Jenny [Fraser] si Lucinda [Hall]. Renunta la ceea ce vrei tu si cand doresti foarte tare sa faci ceva anume, intreba: Este oare lucrul acesta egoism? Trebuie sa inveti sa renunti la vointa si caile tale. Aceasta va fi o lectie grea pentru micutul meu baietel, insa, in final aceasta va fi mai valoroasa decat aurul.”* ” Dragul meu Willie, invata sa fi rabdator, sa astepti sa-ti vina randul; iar atunci nu vei mai deveni nerabdator si iritat. Domnul iubeste pe toti copilasii care incearca sa faca ce este bine si Le-a promis ca ei vor merge in imparatia Sa. Dar pe copii rai Dumnezeu nu-i iubeste. El nu-i va lua in minunatul Sau oras, pentru ca El nu va primi acolo decat pe copiii buni, ascultatori si rabdatori. Un copil agitat si neascultator ar distruge toata armonia din cer. Cand te simti tentat sa vorbesti agitat si nerabdator, adu-ti aminte ca Domnul te vede si nu te va indragi daca faci ce este rau. Atunci cand faci bine si cand iti infrangi pornirile gresite, Domnul iti zambeste.

“Desi este in cer si nu-L poti vedea, cu toate acestea El te iubeste cand faci ceea ce este bine si scrie asta in cartea Sa; iar cand faci ceea ce este rau, El pune un semn negru in dreptul [numelui � n.t.] tau. Te rog, dragul meu Willie, sa incerci sa faci bine tot timpul si astfel nici un semn negru nu va fi pus in dreptul tau; iar cand Isus va veni, va striga dupa acel baiat bun numit Willie White, iti va pune pe cap o cununa de aur si-ti va da o mica harpa in mana, asa incat sa poti sa canti la ea, iar aceasta va scoate o muzica aleasa, iar tu nu vei mai fi niciodata bolnav, nu vei mai fi niciodata tentat sa faci ce este rau; ci vei fi intotdeauna fericit si vei manca fructe minunate si vei culege flori frumoase. Dragul meu baiat, incearca, te rog incearca sa fi bun. Mama ta plina de iubire.” [*"Prin binecuvantarea lui Dumnezeu si instructiunile mamei sale, Willie si-a invins spiritul neastamparat pe care-l manifesta cateodata cand era destul de tanar, iar acum are o dispozitie afectuoasa, amabila si ascultatoare."--A.P.P.] (Ellen G. White,An Appeal to the Youth, pp. 62-63). O privire atenta asupra intregii scrisorii (si asupra tuturor scrierilor sale referitoare la indrumarea copilului) arata cu certitudine ca atunci cand Ellen White a scris ca “copiii rai nu sunt iubiti de Dumnezeu,” ea intelegea prin aceasta ca daca acei copii continua pana la sfarsit sa fie �rai�, ei nu vor fi luati in cer.

[2] Signs of the Times, 15 februarie 1892; “Inima Sa [a lui Isus] este induiosata nu numai de cei mai buni dintre copii, ci si de aceia care au mostenit trasaturi urate de caracter. Multi parinti nu inteleg cat de mult sunt ei responsabili pentru aceste trasaturi de caracter ale copiilor lor. . . . Insa Isus priveste cu mila la acesti copii. El judeca de la cauza la efect” (The Desire of Ages, p. 517).

[3] Vezi Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 558-565, pentru a citi o scrisoare sensibila adresata unui adolescent indulgent cu sine.

[4] Christ’s Object Lessons, pag. 74, 84, 123; Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 355, 356.

[5] Vezi notele de subsol anterioare care citeaza din Signs of the Times, 15 februarie 1892 si The Desire of Ages, pag. 517.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 59, 60.]

Providenta lui Dumnezeu in gresala strecurata in Harta Profetica din anul 1843

In 1850 Ellen White scria ca a “vazut faptul ca alcatuirea hartii [profetice] din anul 1843 a fost sub directa indrumare a Domnului si ca aceasta nu trebuie modificata; ca ilustratiile erau asa cum le-a dorit El; ca mana Sa a ascuns gresala in anumite ilustratii, in asa fel incat nimeni nu a observat-o pana ce mana Sa nu a fost luata.” [1]

La prima vedere, cineva s-ar putea intreba de ce Dumnezeu ar dori sa ascunda o gresala! Aceia care considera ca Isus nu a intrat in ultima faza a lucrarii Sale de Mijlocitor in anul 1844, ridiculizeaza aceasta referire a lui Ellen White.

Insa cei care au descoperit intelesul acestor evenimente, fie ca acestea se petrec in cer sau pe pamant, inteleg totodata ca adesea, imprejurarile pe care Dumnezeu le permite � asa numitele cai ale Sale � sunt descrise de limbajul omenesc ca fiind evenimente pe care Dumnezeu le provoaca. Atunci cand autorul Exodului a relatat conversatia purtata de Dumnezeu cu Moise, el L-a portretizat pe Dumnezeu ca fiind Cauza care a “impietrit” inima lui Faraon (Ex. 10:1). Cu toate acestea, acelasi scriitor scrisese faptul ca Faraon este responsabil de impietrirea propriei sale inimi (Ex. 8:15, 32; 9:34).

Noi consideram faptul ca imprejurarile, asa cum sunt prezentate in Biblie pot fi “ascunse” intelegerii oamenilor dedicati lui Dumnezeu. Pe drumul catre Emaus, Isus se alatura pe drum celor doi ucenici devastati [de ultimele evenimente care au avut loc� n.t.], insa ei nu-L recunosc, intrucat “ochii lor erau impiedicati” (Luca 24:16). Cateva ore mai tarziu, in timp ce luau cina impreuna cu Colegul lor de calatorie, “ochii lor au fost deschisi si ei L-au cunoscut” (Luca 24:31). Daca ochii lor ar fi fost “deschisi” mai inainte, pe drumul spre Emaus, ei ar fi pierdut extraordinara experienta la care Dumnezeu dorea sa-i faca partasi.

Din motive pe care numai Dumnezeu le-ar putea explica cel mai bine, cei care studiau Biblia in 1843 aveau nevoie de experienta din anii 1843 � 1844. In mod evident Dumnezeu putea sa “intervina” si sa garanteze in dreptul fiecarei date si fiecare afirmatii, atunci cand Charles Fitch si Apollos Hale au pregatit celebra lor harta profetica. Insa acest tip de interventie divina a fost intalnita rare ori in istorie. Permitand oamenilor sa lucreze in mijlocul problemelor cu care ei se confrunta, invatand lectiile speciale pe care nu le-ar dobandi in alte circumstante, aceasta maniera pare a se incadra foarte bine in planul general al lui Dumnezeu. [2]

Ce s-ar fi intamplat daca William Miller ar fi predicat adevarata semnificatie a anului 1844? Ce fel de ecou public ar mai fi primit daca ar fi proclamat o schimbare in slujba cereasca a lui Hristos din sanctuarul ceresc in loc de a accentua iminenta Sa revenire? Nimeni nu l-ar fi ascultat; nimeni nu s-ar mai fi framantat sa citeasca Biblia. Dupa dezamagirea din 22 octombrie, un grup de ucenici ai Sai au restudiat Scripturile pentru a descoperi intelesul anului 1844 cu un interes pe care niciodata nu l-ar fi avut, daca Miller nu le-ar fi atras atentia asupra Bibliei si asupra profetiilor ei inainte de anul 1844.

Note

[1] Early Writings, pag. 74. Aceasta harta, conceputa in 1842 de catre Charles Fitch, pastor congregationalist, si Apollos Hale, predicator metodist, a fost acceptata de mileriti in timpul Conferintei lor Generale din Boston, in mai 1842. Simbolurile grafice ale hartii si perioadele de timp au devenit o bine cunoscuta marca a predicarii milerite in perioada in care aceasta se straduia sa simplifice si sa faca atractiva maniera de intelegere a profetiei in anul 1843. (Vezi L. E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. IV, pag. 538, 616.)

[2] Vezi Mat. 11:25; Marcu 4:33; Ioan 16:12; 1 Cor. 3:2; Evr. 5:11-14.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 490.]

Unii sclavi nu vor fi inviati

In 1858 Ellen G. White scria faptul ca “stapanul de sclavi va trebui sa dea socoteala pentru sufletul sclavului sau care a fost tinut in ignoranta. . . . Dumnezeu nu poate sa aduca in cer acel scav care a fost tinut in ingnoranta si degradare, care nu stie nimic despre Dumnezeu sau despre Biblie, ne fiindu-i frica de nimic altceva decat de biciul stapanului si care nu este cu nimic mai presus de animalele stapanului sau. Insa El face cel mai bun lucru pe care un Dumnezeu plin de compasiune l-ar putea face pentru el, si anume sa-l considere ca si cum nici n-ar fi existat vreodata.” [1]

In orice caz, cu cateva pasaje mai inainte ea indica faptul ca a “vazut sclavi piosi ridicandu-se [la inviere] in triumf si victorie.” [2] In multe locuri ea s-a referit la teribilele conditii la care erau supusi sclavii din Sud, tratati “de parca ar fi fost animale.” [3] Nu in ultimul rand, ea a subliniat in egala masura ca “multi sclavi aveau minti nobile.” [4]

In aceste afirmatii Ellen White face distinctia intre sclavii “piosi” si sclavii “ignoranti” care nu stiu “nimic despre Dumnezeu.” Referitor la ultima categorie, ea a afirmat cu putere de patrundere profetica faptul ca cel mai plin de compasiune act din partea unui Dumnezeu drept este sa-i lase pe astfel de sclavi sa ramana in mormintele lor si sa nu fie inviati spre a fi judecati.

Unii obiecteaza fata de aceasta afirmatie prin aceea ca Biblia spune ca “toti cei care sunt in mormant vor invia” (Ioan 5:28, 29). Cateva capitole mai incolo, Ioan i-L citeaza pe Isus: “Si atunci cand ma voi inalta, voi atrage la Mine pe toti oamenii” (Ioan 12:32). Aici avem doua exemple, pe langa multe altele, care pot fi aratate legat de modul in care scriitorii Bibliei folosesc un limbaj atot-cuprinzator care insa comporta exceptii foarte clare. Nimeni, in afara sustinatorilor conceptiei universaliste, nu va pretinde ca toti, mai devreme sau mai tarziu, in functie de caracter sau in functie de dorinta fiecaruia, vor fi rascumparati. Insa nu toti oamenii vor fi atrasi la Isus, intrucat nu toti vor sa fie atrasi!

Un alt exemplu al unei afirmatii generale si atotot-cuprinzatoare este cea facuta de Ioan, scriitorul Apocalipsei, prin care descrie cea de-a doua venire: “… toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor, si ziceau muntilor si stancilor: ‘Cadeti peste noi si ascundeti-ne de Fata Celui care sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului’” (Apoc. 6:15, 16). Dar este limpede ca nu toti sclavii si nu toti oamenii liberi vor fi pierduti!

Profetii, asemenea oricarui om, folosesc la un moment dat un limbaj inclusivist, iar majoritatea oamenilor inteleg exceptiile implicate de acest limbaj. Urmatoarea intrebare este cum va trata Dumnezeu pe aceia care nu sunt nici printre cei care “au facut binele,” nici printre “aceia care au facut raul” (Ioan 5:29)? Cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne unim impreuna cu Avraam, parintele credinciosilor si sa credem cu deplina incredintare urmatoarele: “Cel ce judeca pamantul nu va face oare dreptate?” (Gen. 18:25).

Note

[1] Spiritual Gifts, vol. 1, pag. 193 (Early Writings, pag. 276).

[2] Ibid., pag. 206 (Early Writings, pag. 286).

[3] Review and Herald, 17 decembrie 1895.

[4] Ibid.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 489, 490.]

Sursa: http://www.adventist.ro

This entry was posted in E. White - Viata si lucrarea. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>