Adevarul pe care-l aveti

Adevarul pe care-l aveti

„De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi, şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi”. ( 2 Petru 1,12)

Petru, presbiterul şi apostolul specializat în lucrarea printre ai casei lui Israel, simţea că este de datoria lui să insiste asupra învăţăturii de pe ordinea de zi a lui Dumnezeu pentru timpul său. Adevărul anterior al Vechiului Testament nu mai era suficient pentru a face faţă provocărilor actuale, aşa că era nevoie imperioasă de a sublinia cu tărie un adevăr căruia îi sosise timpul.

Speranţa mesianică prin care a fost hrănită credinţa atâtor generaţii ale poporului ales de-a lungul timpului, a fost împlinită în viaţa, jertfa şi învierea lui Isus Hristos şi această veste bună trebuia susţinută, transmisă şi apărată cu toată puterea. Revenirea în slavă a Domnului fusese prezentată de Petru nu doar ca un rezultat al studiilor sale teologice ci ca o mărturie personală a măriri pe care o văzuse pe muntele schimbării la faţă, împreună cu Iacob şi Ioan. Acum era nevoie ca acest adevăr proaspăt să fie auzit de toată lumea. Petru simţea că era misiunea sa personală prezentarea, susţinerea şi apărarea acestui adevăr curent.

Expresia tradusă de Cornilescu: „Adevărul pe care îl aveţi”,  în această epistolă a lui Petru a fost considerată de pionierii adventişti ca fiind expresia biblică sub care se pot aduna şi mărşălui prin negura şi adversităţile lumii. În versiunea King James aflată la modă în zilele redeşteptării advente, expresia de mai sus este redată ca: „Present Truth”. Prin traducerea directă ca: „Adevăr Prezent” cititorii de limba română s-au familiarizat de-a lungul a mai bine de o sută de ani cu un nume purtător de steag printre adventiştii de ziua a şaptea.

În sensul cel mai direct al acestui cuvânt, adevărul prezent este folosit de către adventişti pentru a desemnma Evanghelia Veşnică cuprinsă în cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14, 6-12, dar în diverse momente şi situaţii acest cuvânt a avut şi are şi alte conotaţii.

În prefaţă la broşura: The Seventh Day Sabbath, a Perpetual Sign (Sabatul zilei a şaptea, un semn veşnic) apărută în august 1846, Joseph Bares scria despre Sabat ca fiind: „Apărătorul fără compromis al adevărului prezent, cel care hrăneşte şi susţine turma cea mică, pretutindeni în orice ţară şi în orice loc, şi care este restauratorul tuturor lucrurilor.”

La trei ani după această declaraţie, acelaşi autor consideră „shat door” (uşa închisă) ca fiind „adevărul prezent”. El se referă astfel la doctrina preoţiei  Domnului Isus Hristos şi lucrarea Sa în Sanctuarul ceresc, marcată de închiderea uşii dintre Sfânta şi Sfânta Sfintelor.

Adevărul este că aceste doctrine specifice grupului Bates-White-Edson au constituit primul semn de identitate al adventiştilor de ziua a şaptea în mijlocul grupului mult mai alarg al aşteptătorilor din mijlocul secolului nouăsprezece. Astfel devine extrem de interesantă declaraţia lui James White făcută chiar în primul număr  al lui „Present Truth” din iulie 1849: „În zilele lui Petru era un adevăr prezent, sau un adevăr căruia îi sosise timpul. Biserica a avut totdeuna un adevăr prezent. Adevărul nostru prezent este acela care ne arată datoria şi poziţia corectă pe care trebuie să o adoptăm precum şi mărturia pe care o avem de dat în timpul de stâmtorare cum n-a mai fost de când lumea.”

La o serie de ani mai târziu, Ellen White scria: „Nu avem nici o îndoială, şi nici nu am avut vreo una dealungul anilor existenţei noastre, că întreaga noastră învăţătură aşa cum o deţinem acum, este adevăr prezent şi deci ne aflăm în preajma ceasului judecăţii.”  (2T 355) „Adevărul pentru aceste zile cuprinde întreaga Evanghelie.” (6T 291)

Revista cu numele: „Present Truth” a avut o viaţă scurtă, de numai un an şi ceva după care locul său a fost luat de alte publicaţii care sunt precursorii lui „Adventist Review” de astăzi. Totuşi, acest nume avea să mai apară ca o publicaţie supliment la „Review and Herald” pe o perioadă de 38 de ani (1917-1955).

După mai bine de o sută cincizeci de ani, noţiunea de adevăr prezent continuă să se afle la loc de cinste printre aşteptătorii celei de-a doua veniri. Această expresie este mai mult decăt o apariţie ideomatică în dicţionarul nostru denominaţional. Ea se referă la întrega noastră moştenire spirituală bine adaptată timpului de faţă.

Adevărul prezent se remarcă prin două caracteristici de bază: stabilitate faţă de spiritul schimbării şi capacitate de adaptare la vremurile în schimbare. În sensul în care adevărul prezent este întrega Evanghelie, regăsim în el, în esenţă marile speranţe aduse de prima şi a adoua venire a lui Mesia, precum şi pocăinţa impusă de această măreaţă aşteptare.

Ioan Botezătorul şi Învăţătorul oamenilor puteau să rezume adevărul prezent într-o singură frază care suna pentru ambii absolut identic: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 3,2 şi 4,17. In cea mai mare parte a lui, adevărul pentru astăzi este cel vestit de antemergător şi de Mesia în persoană: pocăinţa şi aşteptarea revenirii pe curând. Toate celelalte adevăruri se cuprind şi se definesc prin acestea două.

Pocăinţa este o solie şi o nevoie ambivalentă. Întâi este necesară o pocăinţă internă pentru ca apoi vestirea acesteia în public să fie credibilă şi eficientă. Întoarcerea din toată inima la Dumnezeu este o nevoie a tuturor generaţiilor din biserică şi a tuturor curentelor de orientare fie ele de dreapta sau de stânga. Realizările cu care ne-am putea făli nu pot înlocui nevoia noastră integrală de pocăinţă. Capacitatea şi curajul de a face afirmaţii şi judecăţi de intenţie şi valoare unii în dreptul altora nu poate înlocui nevoia de de pocăinţă autentică şi generalizată. Preoţii trebuie să plângă între tindă şi altar, poporul trebuie să vină cu smerenie înaintea Domnului. Tinerii trebuie să-şi reconsidere umblarea iar bătrânii să nu uite că sunt făcuţi din ţărână păcătoasă.

Lucrarea lui Ilie care trebuie să vină este aceea de întoarcere a inimilor şi de chemare la ascultare. O redeşteptare a simţului adevăratei evlavii este cel mai arzător adevăr de care avem nevoie în aceste timpuri.
Adevărul prezent nu poate şi nu trebuie folosit altfel de cum a fost el destinat chiar de Dumnezeu de la care emană. El trebuie să elibereze din robia păcatului şi să sfinţească pe cei care îl mărturisesc. El nu este monopolul nici unui om şi nici unei clase; el aparţine lui Dumnezeu Căruia îi aparţin toţi şi toate şi care este totul în toţi şi în toate.

Ştia el Petru de ce insista mereu şi mereu asupra lucrurilor esenţiale arhicunoscute deja: „Aşa că eu vă voi aduce aminte întotdeauna aceste lucruri pe care le cunoaşteţi de altfel şi sunteţi foarte bine consolidaţi în adevărul pe care îl aveţi de-acum.” (2 Petru 1,12  NEV)

Ion Buciuman

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Pastoratie and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>