A doua epistola a lui Ioan

A doua epistola a lui Ioan

    

1. Titlul. In manuscrisele grecesti vechi titlul este simplu, Ioannou B, literal, „A lui Ioan 2”. Vezi introducerea primei epistole, si anume titlul. Nu exista dovezi externe care sa ne ajuta sa spunem cu siguranta ca epistola aceasta este a doua in ordinea scrierii, dar prin compararea continutului celor trei epistole atribuite lui Ioan reiese ca aceasta a fost scrisa dupa prima epistola. Se pare ca a doua face referiri la continutul celei dintai, acest lucru fiind normal daca tinem cont ca apostolul scrisese deja o epistola lunga, si fiind cel putin ciudat daca prima ar fi fost mai scurta decat a doua (compara 2 Ioan 5–7.9.12 cu 1 Ioan 1,4; 2,4.5.7.18; 5,10–12).

         2. Paternitatea. Intr-o anumita masura problema paternitatii este rezolvata de primul cuvant al epistolei, „prezbiterul”, dar identitatea „prezbiterului” este inca in discutie. Majoritatea comentatorilor considera ca Ioan este autorul epistolei, si s-a cazut de acord, in general, ca titlul „prezbiter” este deosebit de potrivit pentru apostolul inaintat in varsta, caruia ii era dor de ceilalti ucenici ai Domnului, care murisera. Daca Ioan i-ar fi scris unei persoane sau unei grupe care il cunostea bine, n-ar fi fost nevoie de un alt cuvant de identificare, in afara de cel plin de afectiune, sub care era deja cunoscut de cititori.

Identificarea persoanei care se numeste pe sine „prezbiterul” depinde in mare masura de legatura dintre prima epistola, a doua epistola si a patra Evanghelie. Asemanarile evidente dintre prima si a doua scrisoare sugereaza un autor comun. Cuvantul „antihrist” apare numai in v. 7 si in 1 Ioan 2,18.22; 4,3. Pentru asemanari in frazeologie, compara urmatoarele exprimari: „umbland in adevar” (2 Ioan 4) si „umblam in lumina” (1 Ioan 1,7); „o porunca noua” (2 Ioan 5; 1 Ioan 2, 8); „sa ne iubim unii pe altii” (2 Ioan 5; 1 Ioan 3,11); „are pe Tatal si pe Fiul” (2 Ioan 9) si „cine are pe Fiul” (1 Ioan 5,12).

Asa cum se mentioneaza in introducerea la prima epistola, exista motive serioase pentru a-l accepta pe apostolul Ioan ca autor al acelei scrisori, precum si al Evangheliei care ii poarta numele. Daca motivele acelea sunt acceptate, Ioan poate fi considerat si autorul acestei epistole.

3. Cadrul istoric. Tinand cont de considerentele aratate mai sus, daca este acceptata paternitatea lui Ioan, atunci este probabil ca aceasta epistola sa fi fost scrisa la scurt timp dupa prima, avand in vedere varsta apostolului (vezi introducerea la prima epistola). Informatia in plus pe care o aduce la lumina a doua epistola este ca invatatorii mincinosi se foloseau de ospitalitatea crestinilor pentru a propaga invataturi false.

   4. Tema. Chiar si la o citire superficiala a epistolei va fi observata caracterul ei personal. Este intr-adevar o scrisoare personala, dar daca destinatarul este o persoana sau un grup depinde de interpretarea data cuvintelor „aleasa Doamna si … copiii ei” (vezi v. 1).

In ciuda acestor limite informationale, este clar ca tema epistolei o constituie exprimarea multumirii apostolului cu privire la starea spirituala a cititorilor, incurajarea facuta intr-un spirit crestinesc, avertizarile cu privire la invatatorii mincinosi si sugestiile despre cum ar trebuie sa procedeze cu inselatorii. Scrisoarea descopera duiosia si iubirea scriitorului, precum si frumusetea partasiei care exista intre credinciosii din biserica primara.

S-a sugerat ca lungimea aproape identica a celei de-a doua si a treia epistole a fost determinata de marimea foii de papirus folosite de obicei pe atunci (vezi Vol. V, pp. 112, 113).

Sursa:Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Cartile Bibliei. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>