Missing day sau Ziua cea lungă a lui Iosua

Missing day sau Ziua cea lungă a lui Iosua



„N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după”

„Eppur si muove!” („Şi totuşi se mişcă!”)
striga la puţin timp după condamnarea sa de către tribunalul Inchiziţiei savantul italian Galileo Galilei. Papa Paul al V-lea hotărâse că este fals şi contrar credinţei a afirma că pământul nu se află în centrul universului şi că nu este imobil, după cum susţinea astronomul apărător al sistemului lui Copernic.

Contra afirmaţiilor lui Galilei se invoca şi pasajul din Scriptură în care este consemnată oprirea soarelui pe cer la rugăciunea lui Iosua, fiul lui Navi, urmaşul lui Moise: „Şemeş begivon dom veiareah beemec Aialon” („Soarele în Ghibeon a stat şi luna în valea Aialon”) (Iosua 10, 12). Se trăgea concluzia: să se oprească ce este imobil?

„Ziua cea lungă a lui Iosua” constituie de altfel una dintre obiecţiile tradiţionale, arma clasică de care se făcea uz împotriva autorităţii Bibliei. Fizicieni şi astronomi de marcă s-au ocupat de acest eveniment neobişnuit pentru a încerca să-l încadreze în legile naturale. Primii s-au referit la un fenomen optic legat de o refracţie neobişnuită a luminii solare care ar fi prelungit ziua într-un mod deosebit. Alţii au căutat originea acestui fapt în cauze pur astronomice, în particular într-o pierdere de timp solar în cursul anilor, evidenţiată în final cu „aproape o zi întreagă” (Iosua 10, 13). S-au făcut chiar calcule pentru a preciza acest „aproape”.

Unii l-au omologat la o întârziere de 23 de ore şi 20 minute. În acest caz, nu există oare complementaritate între această minune şi alta de acelaşi ordin care s-a produs sub domnia lui Ezechia, rege al lui Iuda, şi care a constat într-un recul cu 10 grade a umbrei pe cadranul solar al lui Ahaz? Încă o întârziere, adică o prelungire a zilei, de data aceasta de 40 minute şi 15 grade, corespunzând pe cadranele solare unei ore de pe ceasurile noastre (Isaia 38, 7-8; IV Regi 20, 10-11).

Ar putea exista oare o pierdere, o defecţiune a unei zile siderale în cursul scurgerii timpului? S-au făcut într-adevăr diferite încercări de calcule pentru a verifica şi a regăsi această zi absentă, „missing-day”, cum spun anglo-saxonii. Trecând peste anumite informaţii apărute în presa anilor ’80, nu încape nici o îndoială, de vreme ce la Centrul Naţional de Aeronautică şi de Cercetări Spaţiale de la Green Belt, Maryland (SUA), nici un ordinator nu trasase vreo cronologie dincolo de epoca babiloniană (aproximativ 4000 de ani). Totuşi, în ultimii ani specialiştii beneficiari ai tehnicii de ultimă oră au reuşit „să se întoarcă în timp”, determinând, nu fără dificultăţi, lipsa unei zile din cronologia mileniului II precreştin ! (cca. 1250 î. Hr.).

Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câştige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura aminteşte de „oprirea soarelui”, ea vorbeşte de oprirea concomitentă a lunii în aceeaşi măsură şi având aceeaşi cauză, ceea ce nu şi-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoaşterea mişcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziţia astrelor, redate în pasajul biblic indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real ( cf. Maunder, Astronomia Bibliei).

În astfel de cazuri, Dumnezeu nu desfiinţează legile astronomiei, astfel încât noaptea şi ziua să fie deplasate temporal (Iov 38, 33; Isaia 40, 26), ceea ce nu înlătură istoricitatea miracolului. Ca şi oamenii care, la scară redusă, nu sunt sclavi ai legilor naturii, ci pot să le devieze într-un sens sau altul, cu atât mai mult Dumnezeu, fără să încalce sau fără să desfiinţeze legile pe care le-a stabilit, poate să le utilizeze şi să le facă să conlucreze la îndeplinirea planurilor Sale.

De altfel, s-a observat că ştiinţa de calibru opune din ce în ce mai puţine obiecţii valabile existenţei minunilor, iar concepţia despre mişcarea pământului şi a planetelor (condamnată în 1633 de Sfântul Oficiu) nu este în contradicţie cu ceea ce mărturiseşte de milenii Scriptura. Chiar acuzarea lui Galilei nu dovedeşte nimic contra Bibliei, căreia cutezătorul cercetător al „Paşilor divini” îi aducea următoarea pledoarie: „Scriptura este totdeauna adevărată. Ea are toată autoritatea asupra chestiunilor de credinţă, dar profunzimea ei tainică este adesea de nepătruns pentru slăbiciunea noastră şi se face o mare greşeală căutând în ea lecţii de fizică ce nu se găsesc aici, sau care nu pot fi înţelese.

Adevărul se găseşte în Cărţile Sfinte, dar el nu este dat oricui şi de aceea trebuie, pentru a-l descoperi, să ne slujim de inteligenţa şi raţiunea pe care ni le-a dat Dumnezeu… Lucrările lui Dumnezeu nu se contrazic unele pe altele, contradicţiile nefiind decât aparente: trebuie să le împăcăm, pentru că ştiinţa nu poate fi o slăbire a credinţei”.
Cornel Dragoş

Sursa: www.creationism.info.ro

This entry was posted in Creationism, evolutionism. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>