“Puterea invierii Lui”

“Puterea invierii Lui”

Mulți creștini își aduc aminte cu respect de învierea Domnului Hristos.  Datele când se sărbătorește aceasta și obiceiurile asociate – ouă roșii, iepurași, etc. trimit la o schimbare care a avut loc în trecut. Sărbătoarea Primăverii și Cultul Fertilității vin din lumea necreștină.

Dar evenimentul învierii Domnului Hristos rămâne stâlpul central al credinței creștine. Maria și Iosif nu aveau cum să dovedească nașterea miraculoasă a Lui Isus. Învierea Lui din morți a adus această confirmare. El era Mântuitorul așteptat!  Învierea autentifică lucrarea și învățăturile Lui. Ea  sigilează făgăduința revenirii  Sale. Credința în învierea Lui  leagă inima omului păcătos și lovit de viață de Mântuitorul viu din cer.

Au mai fost întemeietori de religii pe lume. Toți au murit și au rămas în mormânt. Nu este acesta cazul cu Domnul Hristos.

Învierea din morți sfidează rațiunea. Nu pentru că ar fi irațională, ci pentru că explicația ei ne depășește. Dar mai sunt atâtea altele din această clasă. Cine poate să explice cum un pic de noroi, făcut din scuipat și praf din drum, poate vindeca orbirea? Poate logica să ne spună cum a apărut lumina la porunca: “Să fie lumină” a Creatorului? În afara domeniului religiei sunt atâtea în jur care ne depășesc capacitatea de ințelegere. Cum se explică magnetismul din cosmos?

Sigur, a fi credincios nu este totuna cu a fi superstițios. Sigur, ne trebuie o credință inteligentă. Dar să punem la îndoială pe Dumneeu când am ajuns la marginile intelienței? Mai inteligent este să ne recunoaștem micimea față de mărimea Lui.  Cine crede în creațiunea lui Dumnezeu nu are probleme cu credința în înviere. Ceea ce Cuvântul numește “puterea învierii Lui” este de fapt puterea lui Dumnezeu.

Scepticismul este la origine încercarea celui ce nu vrea să asculte de Dumnezeu de a se justifica. Scepticismul  a pus sub semnul întrebării, pe rând, poruncile lui Dumnezeu și toate învățăturile Bibliei. De fapt, el ajunge să pună la îndoială pe Dumnezeu Însuși. Învierea Domnului nu face excepție. Ultimul (până în prezent) atac vine din partea a doi arheologi, care au descoperit în 1997 într-un mormânt din Ierusalim, un vas (“ossuary”) cu oseminte de adulți și de copii. Unul dintre ele ar fi marcat cu inscripția: “Jehoshua/Isus, fiul lui Iosif”.  S-a afirmat că aceasta ar fi dovada că Isus nu a înviat și nu S-a înălțat la cer, ci că a întemeiat o familie aici, a murit și a fost îngropat ca oricare alt om. Arheologii recunosc că asemenea relicve sunt comune  înmormântărilor dintre  A.D. 30 și A.D. 70. și ambele nume, Isus și Iosif, erau frecvent folosite în perioada discutată. Mulți au purtat aceste nume.

Discuția aceasta însă interesează relativ puțin. Altele sunt argumentele de bază în favoarea învierii Domnului Hristos. Sute de martori L-au întâlnit pe Domnul după învierea Lui și nu s-au dat înapoi să-și dea viața pentru susținerea mărturiei lor. Cel mai puternic argument însă este cel concentrat în expresia “puterea învierii Lui”. La acest argument, scepticii nu mai au ce să spună.

Apostolul Pavel fusese “un hulitor, un prigonitor și un batjocoritor” al creștinilor -( I Timotei 1,13).  După convertirea lui dramatică, ajunge unul din cei mai puternici misionari pe care i-a cunoscut lumea. Scriind din închisoare efesenilor care răspunseseră la lucrarea lui, apostolul pune toate rezultatele predicării Evangheliei pe seama puterii învierii Domnului Hristos. El scrie:
“Ca să pricepeți … care este față de voi credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea tăriei puterii Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere …” - (Efeseni 1,18-22).

În rezumat, apostolul pune pe seama acestei puteri a învierii Domnului următoarele:
a. Transformarea păgânilor, dintr-o gloată care se închina la idolii cei muți, în slujitori ai Dumnezeului viu și adevărat.
b. Reducerea pornirilor păcătoase din fire, la niște apeluri neputicioase și neluate în seamă.
c. Relațiile plăcute și demne dintre membrii comunității creștine. El acceptă și prezența fraților mincinoși, eventual a unor intruși de rea credință, dar rolul acestora este redus.

În fine, chiar poziția înălțată, fără egal, pentru veșnicie a Domnului, Pavel o pune în contul consecințelor învierii Lui.

Puterea învierii Domnului operează prin mijloace surprinzătoare.
Blândețea are o influență foarte puternică – (Proverbe 15,1. Matei 5,5).
Răspunsul bunătății la atacurile răului este comparat cu acțiunea jăraticului – (Romani 12, 20).
Tăcerea, administrată inteligent, este o forță uriașă . Dregătorul Pilat se mira de tăcerea Domnului în fața unor acuzații înverșunate, dar contradictorii – (Isaia 53,7).
Umilința nu înseamnă înjosire. Ea este o forță  puțin cunoscută. Domnul zice: “Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”- (Matei 11,28) și “Eu am biruit lumea”- (Ioan 16,33).

În scrisoarea lui către macedoneni, Înainte de execuția sa, Pavel povestește că el a socotit avantajele vieții lui, multe și de invidiat, ca o pierdere, ca un gunoi, față de cunoașterea Domnului Hristos și a “puterii învierii Lui” - (Filipeni 3,8-11).

“Puterea învierii” Domnului Hristos va răsturna toate întăriturile mari și mici ale întunericului și va așeza împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Titus Cazan

Sursa: www.tituscazan.com

This entry was posted in Iisus Christos. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>